Raluca Anton

Jurnal de Psiholog

 

Emisiunea Jurnal de Psiholog a apărut din dorința de a aduce psihologia validată științific mai aproape de comunitate făcând-o, astfel, mai accesibilă. Ne dorim să fim mai aproape de cei interesați de a înțelege fenomenele din spatele dificultăților emoționale și comportamentale și să le abordăm din perspectiva rezolvării lor. În plus, vă invităm să abordăm împreună tematici care țin de creșterea calității vieții noastre și a acelor din jurul nostru. Mai mult decât atât, vom invita în fața privitorilor persoane care depun un efort pentru a schimba, în bine, comunitatea în care își desfășoară activitatea.

Vă aștept în fiecare sâmbătă la ora 11:30 și în reluare lunea de la ora 10:30 pe Look Plus, în cadrul platformei Look Medica.

EPISODUL 1

SINGUR SAU ÎNTR-O RELAȚIE?

Acest prim episod este dedicat relațiilor și persoanelor cărora le este dificil să le mențină. Alături de mine în emisiune o am invitată pe colega mea Psiholog Dr. Adela Moldovan care are are o experiență vastă în psihoterapia dedicată cuplurilor și familiei și care ne oferă informații prețioase cu privire la ce putem face pentru a ne îmbunătăți relațiile, dar și pe a găsi persoanele potrivite care să ne împlinească în viața personală.

În plus, doresc să vă atrag atenția și asupra unui eveniment care va avea loc la Cluj în această toamnă și care este dedicat tocmai persoanelor cărora relațiile li se par atât de dificile și greu de menținut, dar și celor care doresc să își îmbunătățească relația de cuplu.

Workshop-ul se numește Keeping the Love You Find, este organizat de Holo - Psihologie pentru Comunitate, iar formatorul este Rebecca Sears un specialist în ceea ce privește relațiile interpersonale.

Aștept mesajele voastre pe pagina mea de Facebook sau pe Instagram, unde puteți fi la curent în legătură cu evenimente viitoare, articole, recenzii și alte lucruri care țin de psihologie

EPISODUL 2

ANXIETATEA DE PERFORMANȚĂ

Anxietatea reprezintă una dintre cele mai răspândite probleme de sănătate mintală din perioada copilăriei și adolescenței, statisticile arătând că acest tip de tulburare afectează 20% din copiii și adolescenți într-un anumit moment al vieții. Mai mult decât atât, studiile ne arată că în ultimii 15 ani, vârsta la care apare prima manifestare severă a anxietății a scăzut de la 27 la 17 ani. În ceea ce îi privește pe copii, un tip de anxietate este cel de performanță - această presiune pe care ei o simt când vine vorba de a reuși, de a lua note mari, de a fi câștigători, de a fi cei mai buni. În tot acest timp neștiind, poate, ce înseamnă a fi suficient de bun și neștiind cum să își gestioneze propriile emoții. Toate acestea vin cu niște costuri emoționale foarte mari pentru copii, dar și cu implicații pe termen lung.

Despre ce putem face în astfel de contexte și cum îi putem ajuta pe cei mici, am discutat în episodul 2 al emisiunii Jurnal de Psiholog cu Dr. Psih. Ana Băiescu.


EPISODUL 3

TINERII CARE PLEACĂ LA STUDII

Peste 10.000 de tineri aleg anual să studieze în străinătate, iar predicțiile spun că numărul lor va fi din ce în ce mai mare. De exemplu, numărul tinerilor care aleg să studieze în Marea Britanie a crescut anual cu 10 procente, deoarece sistemul educațional britanic este foarte atractiv pentru tinerii din România. De ce? În primul rând, spun ei, pentru că accentul este pus pe dezvoltarea abilităților practice, dar și pe integrarea proaspeților absolvenți pe piața muncii. Un contrast puternic, am putea spune, cu ceea ce se întâmplă, în acest moment, în țara noastră.

Pentru a discuta despre parcursul pe care un elev ar fi util să îl urmeze pentru a studia în străinătate, precum și despre provocările unei familii când vine vorba de acest fenomen, le-am invitat alături de mine pe Elena Horodincă, o tânără care studiază în Marea Britanie și pe mama acesteia Florina Manea Horodincă.


EPISODUL 4

IMPLICAȚIILE EMOȚIONALE ALE MENOPAUZEI

În acest moment, la nivel mondial, s-a atins un prag istoric maximal al menopauzei instalate. În Statele Unite ale Americii, 1.3 milioane de femei ating anual menopauza, iar un procent de 20% sunt afectate de depresie. Cu speranța de viață a femeilor estimată în jurul vârstei de 84 ani, acestea își petrec mai mult de jumătate în sindrom post-menopauză. Din cele 57 de procente de femei ce acuză simptomatologie la instalarea menopauzei, 22% raportează că acest lucru le afectează viața profund, apelând în consecință la medicație.

Discutăm în acest episod despre implicațiile fizice și emoționale ale menopauzei cu doctor Petronela Popoviciu, medic primar în medicina de familie și cu formare în psihoterapie sistemică familială.

EPISODUL 5

IMPLICAȚIILE EMOȚIONALE ALE DIABETULUI

Numărul persoanelor diagnosticate cu diabet a crescut anual, în acest moment România având aproape 1 milion de pacienți cu această boală cronică. Legătura strânsă dintre minte și corp este una care nu necesită dezbatere. Știm, cu certitudine, că mintea noastră influențează felul în care corpul nostru simte; dar este la fel de important să ne concentrăm și pe felul în care mintea noastră prelucrează informațiile cu privire la probleme fizice pe care le avem.

A fi diagnosticat cu o boala cronică, cum este diabetul, nu este un lucru ușor de gestionat, dincolo de implicațiile medicale. Aici intervin specialiștii în domeniul psihologiei sănătății, cu informații extrem de valoroase când vine vorba de managementul emoțiilor în urma aflării unei astfel de vești.

Despre problemele care apar și modul lor de rezolvare discutăm în emisiunea de mai jos cu Andrada Cosma - psiholog cu competențe în psihologia bolilor cronice.

EPISODUL 6

PRESIUNEA MISIUNII DE A FI PĂRINTE

A fi un părinte perfect este unul dintre cele mai dezbătute subiecte în mediile online, mai ales pe grupurile de părinți. Ultimii ani au venit cu această presiune majoră pusă pe umerii părinților, cu privire la cât de rău au făcut părinții lor și ce trebuie să facă ei, cum să facă mai bine pentru copiii lor. Intențiile sunt, cu certitudine, bune și nimeni nu ar trebui să judece acest proces.

Pe de altă parte, noile direcții în parenting vin cu o foarte mare încărcătură emoțională pentru părinți: oare fac ce trebuie? Oare acum, dacă am țipat la copil, înseamnă că vor exista efecte pe termen lung? Oare este atașamentul unul securizant?

În acest episod al emisiunii, discutăm cu Alexandra Dana Ilieș, educator parental, despre problemele și presiunile care apar.

EPISODUL 7

SALTUL SPRE FEMINITATE

De-a lungul ultimului secol, femeia a adoptat diverse roluri: de la cea care are grijă de gospodărie, la cea care poate conduce cu succes un business cu mii de angajați și multe zero-uri. Dar care sunt costurile unei astfel de asumări într-un timp, istoric vorbind, destul de scurt?

Invitata noastră ne spune că femeile învață acest rol de femeie, în interiorul fiecăreia ducându-se o luptă între a fi deschise, puternice și sigure, și vulnerabilitățile și defensele în fața sexului masculin sau în fața altor femei. Am discutat în această emisiune cu Cristina Varo - terapeut, coach și trainer, despre jocurile psihologice care țin de putere, control, convingere și fugă, jocuri pe care femeile le construiesc în relația cu cei din jurul lor, atât în viața profesională, cât și în cea personală, dar și despre costurile emoționale ale acestor jocuri.

EPISODUL 8

DESPRE VIOLENȚA DOMESTICĂ

Violența NU educă! Abuzul și neglijarea copiilor continuă, însă, să fie două subiecte sensibile ale agendei publice, iar agresivitatea în cadrul familiei îndreptată către adulți este, în continuare, un subiect tabu. Există mai multe tipuri de abuz care pot afecta o familie, iar în această emisiune am discutat despre toate aceste forme, fie îndreptate către copii, fie către alt membru.

Invitatul nostru de azi este Dr. Ron Frey, de la Facultatea de Psihologie și Consiliere, Universitatea Tehnică din Queensland, Australia, un specialist care are o vastă experiență practică în acest domeniu și care predă profesioniștilor din întreaga lume pe aceste tematici, atât de sensibile.


EPISODUL 9

DESPRE REZOLUȚIILE DE ANUL NOU

Foarte adesea ne aflăm în situații în care ajungem să facem rezoluții. Ba ne aflăm între două relații și nu știm pe care să o alegem, ba vrem să ne schimbăm jobul, ba am dori să fim mai asertivi, să slăbim, să ne lăsăm de fumat, dar parcă ceva ne împiedică. De multe ori, anul nou sau trecerea dintre ani, pare să vina cu o soluție magică. Astfel, apar acele to do list-uri pentru noul an.

Dar oare câte dintre ele ajung să se materializeze? Ce anume ne stă în cale? Ce facem cu aceste dorințe și ce sens mai are să sperăm, dacă lucrurile tot nu se întâmplă, am discutat în acest episod cu psiholog Diana Berindei.

EPISODUL 10

PUTEREA COMUNITĂȚILOR DE PĂRINȚI

În fața bolii propriului copil, fiecare părinte simte un amalgam de emoții. Multe dintre ele par a fi atât de intense încât îi poate dărâma, dar niciun părinte nu cedează până nu obține cele mai bune alternative pentru sufletul care nu are puterea să și le obțină singur. Cea mai dificilă parte a acestui demers este faptul că suntem singuri, însă totul pare mai ușor de tolerat dacă suntem o comunitate; o forță care împreună încercăm să schimbăm lucruri ce poate nu funcționează, sau încercăm să găsim pentru cei mici cele mai potrivite variante.

Kidney Kids Romania este o astfel de comunitate. O comunitate a părinților care au copii diagnosticați cu diverse probleme medicale la rinichi și care, împreună, încearcă să găsească un algoritm care să îl ajute pe fiecare copil în parte, dar să vină și în ajutorul comunității.

Am discutat în această emisiune cu Adriana Dunca, psiholog, om de marketing, și fondatorul acestei comunități, iar răspunsurile pe care ni le-a dat le găsiți mai jos.

EPISODUL 11

IMPORTANȚA EDUCAȚIEI SEXUALE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la numărul de nașteri la adolescente sub 15 ani. Pe lângă toate provocările de natură cognitivă și emoțională, părinții se întâlnesc cu o nouă componentă a vieții copiilor lor, în care aportul lor este unul uriaș: educația sexuală. Atât de mult dezbătută în mediile online, în termeni de eficiență; și atât de mult discutată în termeni de modalitate prin care să se realizeze ea sau dacă să existe o astfel de tematică abordată în cadrul familiei.

Intimitatea, sexualitatea, cunoașterea propriului corp sunt etape din viața personală, prin care fiecare dintre noi trecem, dar pe care, de multe ori, alegem să nu le discutăm.  Este important felul în care comunicăm cu copilul preșcolar pe această tematică, astfel încât noi, părinții, să fim o sursă de informații clare, sigure și relevante pentru acesta. Acest lucru generează astfel o dezvoltare echilibrată a copilului și un nivel uriaș de încredere în sine și în relația cu noi.

Despre relevanța subiectului în societatea actuală am discutat în acest episod cu Oana Cobeanu, doctor în psihologie, co-fondator Holo - Psihologie pentru Comunitate.

EPISODUL 12

POVARA EMOȚIONALĂ A INFERTILITĂȚII

Primul studiu despre infertilitate din România arată că 16.8% din populația fertilă studiată a trecut sau trece prin probleme de infertilitate. 11% dintre cupluri au încercat mai bine de 5 ani să devină părinți. Iar dintre cei care așteaptă acum un copil, 10% au apelat la fertilizare in vitro. Aceste date nu sunt deloc încurajatoare.

Comportamentul reproductiv a suferit, în ultimii ani, transformări esențiale, la nivel mondial. Multe femei aleg să amâne conceperea unui copil până găsesc „perechea potrivită” și se căsătoresc, iar bărbații români acceptă cu greu ideea că ar putea avea o problemă de infertilitate. În consecință, natalitatea a scăzut dramatic și din ce în ce mai multe cupluri au probleme atunci când vor să conceapă.

Am discutat în acest episod despre infertilitate cu Dana Vaida - medic primar obstretică ginecologie.


EPISODUL 13

CE LE CITIM COPIILOR?

Lectura are un impact major asupra creierului nostru. Iar dacă lectura este începută la vârste cât mai mici, ea poate face minuni cu creierul maleabil al copilului, care absoarbe orice din mediu.

Pe de altă parte însă, știm că părinții au nevoie de câteva informații cu privire la ce tipuri de cărți sunt utile pentru dezvoltarea copiilor lor, așa că o avem invitată alături de noi pe Bianca Mereuță, inițiator al proiectului Ce le Citim copiilor - cea mai mare comunitate din țară de părinți îndrăgostiți de lectură.

Sezonul 2

EPISODUL 1

EDUCAȚIA LA VÂRSTA ADULTĂ

Facem parte dintr-o societate în care creșterea individuală este un proces ce nu se încheie la o anumită vârstă, ci este continuu și necesită investiții constante. Suntem o generație care are nevoie de învățare la vârsta adultă și, în consecință, de tehnici potrivite, pentru a putea acumula cât mai multe informații.

Pe de altă parte, noile joburi necesită abilități care, cu certitudine, nu ne-au fost predate la școală, dacă ne uităm la ce diferită este piața muncii față de acum 20 de ani; uitându-ne în același timp și la cât de mici au fost progresele sistemului de învățământ din România.

Am discutat în acest episod despre învățarea la vârsta adultă, dar și despre abilitățile necesare noilor joburi cu Mădălina Hodorog, trainer și business strategist.


EPISODUL 2

LUPTA CU TRISTEȚEA OAMENILOR

Știm prea bine că a lucra cu oamenii este dificil. Dar a lucra cu dificultățile lor, cu cele mai mari suferințe și cu cele mai mari și mai ascunse dureri este cu atât mai greu. Și cu toate acestea există specialiști care o fac și care își doresc să îi asculte și să îi înțeleagă pe cei cu care lucrează; care își doresc să construiască împreună cu ei o poveste cu sens despre viața lor și despre dificultățile prin care trec.

Dar cât de dificil este pentru un psihoterapeut să facă asta? Care este încărcătura emoțională pe care o are și cum reușește să lase la cabinet suferințele celor cu care lucrează, am discutat în acest episod cu Valentina Șimon și Nora Toma, psihoterapeuți, fondatori ai Institutului Șimon pentru Psihologie și Psihoterapie.


EPISODUL 3

BULLYINGUL, UN FENOMEN ÎN CREȘTERE

Deși generalizat la nivel de comunități școlare, cu nenumărate victime în rândul copiilor, bullying-ul nu se rezumă doar la școală, fiind un trend negativ ce afectează familia întreagă.

În acest moment, 80% dintre acțiunile de bullying au loc la școală. 1 din 3 copii este umilit, într-o formă verbală sau fizică, în fața colegilor sau a prietenilor săi, iar 3 din 10 copii au fost marginalizați social din grupuri. Bullyingul este un fenomen în continuă creștere, iar acțiunile sale specifice acoperă un areal surprinzător de mare: excludere și izolare socială, amenințare cu violență fizică sau chiar violență, umilire, distrugere a bunurilor personale, denigrare și diverse interdicții. Toate acestea vin cu un risc crescut de dificultăți de adaptare școlară, crize de identitate, singurătate, izolare socială, dificultăți de relaționare, anxietate și depresie.

Știm că un mediu familial stabil este cel care susține o dezvoltare armonioasă a copilului. Dar cum dezvoltăm o cultură a respectului desprinsă din mediul casei? Cum putem, atât ca părinți, cât și ca agenți sociali, să modificăm puțin câte puțin felul în care funcționează lucrurile în jurul nostru pentru ca acest fenomen să scadă în intensitate și frecvență? Pentru a afla mai multe detalii despre aceste aspecte am discutat cu Oana Cobeanu, doctor în psihologie, co-fondator Holo - Psihologie pentru Comunitate.


EPISODUL 4

PSIHOLOGIA CONSUMATORULUI

A ieși la prânz sau la cină în timpul săptămânii, ca să nu mai vorbim de weekend-uri, este o practică pe care mulți dintre noi o avem. Industria cafenelelor și a restaurantelor s-a dezvoltat atât de mult în ultimii ani, încât acum proprietarii de astfel de business-uri nu mai vorbesc atât de mult despre CE le oferă clienților lor, ci despre CUM fac asta.

Pentru a putea rămâne pe piață, e nevoie ca aceștia să le ofere consumatorilor o experiență și, mai mult decât atât, e nevoie să țină cont de o serie de trucuri pentru a putea să îi păstreze pe clienți alături de ei; piața fiind atât de variată încât, oricând, poate apărea un brand nou sau o experiență nouă. Toate acestea au în spate mecanisme de economie comportamentală, studii intense în psihologia consumatorului și specialiști în branding și comunicare.

Am invitat un astfel de specialist alături de noi pentru a discuta despre acest fenomen din industria ospitalității și pentru a vedea la ce este important să ne uităm noi, în calitate de consumatori. Astfel, am invitat-o pe Alexandra Craciun, consultant de brand.

EPISODUL 5

DESPRE CONVERSAȚIILE DIFICILE

Practic, și în cele mai apropiate relații, este imposibil să evităm la nesfârșit conversațiile dificile. Ele vor exista, măcar din când în când. Oricând s-ar întâmpla acest lucru, nu numai că este stresant, dar dacă discuția nu este gestionată eficient, se pot sedimenta semințele unui nou conflict peste o anumită perioadă de timp.

Conflictul este neplăcut pentru marea majoritate dintre noi, așa că avem, constant, tendința să îl evităm. Pe de altă parte, chiar dacă evitarea ne dă iluzia rezolvării pe moment a situației neplăcute, pe termen lung problema rămâne tot acolo; iar evitarea pare să fie, spun specialiștii, cea mai proastă decizie într-o situație de conflict.

Astfel, ce putem face pentru a transmite partenerului nostru că ceva nu ne place și cum putem reacționa dacă o persoană apropiată ne oferă un feedback negativ; sau vine înspre noi cu rezolvarea unei probleme și nu știe cum să pună discuția astfel încât să nu ne rănească, discutăm astăzi cu psiholog doctor Adela Moldovan, co-fondator Holo - Psihologie pentru Comunitate.

EPISODUL 6

DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPII

E important ca părinții să urmărească atent felul în care copilul pronunță cuvintele, începând cu vârsta de trei-patru ani. În condițiile unei educații eficiente și a unei dezvoltări normale, de la aceasta vârstă, copilul ar trebui să își însușească toate sunetele fundamentale ale limbii materne.

În caz contrar, e nevoie ca părinții să ia legătura cu un logoped, un specialist în dezvoltarea limbajului, pentru a corecta din timp, în cazul în care acest lucru este necesar. În plus, este important de știut care sunt stadiile de dezvoltare ale limbajului pentru a nu insista cu o intervenție specializată în cazul în care aceasta nu este necesară, cât și pentru a ști ce putem face, în rolul de părinți, pentru a-i ajuta pe copii să își dezvolte limbajul într-un mod eficient. Despre toate acestea, am discutat în acest episod cu logoped Adriana Cândea.

EPISODUL 7

BIRTH STORY TELLING

Oricât de natural ar fi procesul nașterii, unele nașteri lasă răni invizibile, dar pe deplin dureroase. Avem deja ani de studii care ne arată că, dincolo de problemele emoționale clinice care pot să apară la aproximativ 15% din femeile care nasc, există femei care trec prin această experiență dureroasă.

Femei care, chiar dacă nu rămân cu o simptomatologie clinică, rămân cu un rest de activare negativă, cu emoții pe care nu și le pot explica, oricât de minunat este puiul acum și cât de bine s-au finalizat lucrurile.

Pentru a povesti mai multe, am invitat-o alături de mine pe Nora Niculescu, psiholog, educator lamaze și doula.

EPISODUL 8

MINDFULNESS, TEHNICA RECONECTĂRII CU SINELE

În ultimul deceniu, rata depresiei a crescut cu 18%, numărul persoanelor estimate ca suferind de depresie fiind 322 de milioane. Avem, astfel, nevoie să înțelegem acest fenomen și să trecem dincolo de a spune că este o boală a oamenilor care au timp. Ca  în orice altă boală, nimic nu funcționează mai bine decât prevenția. Astfel că ne ajută să știm ce putem face pentru a practica starea de bine, pentru a crește vitalitatea și bucuria de a trăi. 

Despre toate acestea ne vorbește în acest episod Domnica Petrovai, psihoterapeut, fondator Mind Education Health.

EPISODUL 9

CE ESTE IDENTITATEA?

În ultimii ani, cercetători din arii diverse ale științelor sociale și-au arătat interesul în a răspunde unor întrebări complexe care țin de conceptul de identitate. Dacă ne uităm, de exemplu, în domeniul psihologiei, identitatea are în spate o întrebare vastă: cine ești tu? Ce înseamnă să fii cine ești?

Identitatea este direct relaționată cu valorile noastre centrale, care stau în spatele deciziilor pe care le luăm…decizii legate de relațiile noastre, de carieră. Iată cum un concept, aparent simplu de înțeles, ascunde în spate mai multe informații decât ne imaginăm. Am abordat acest subiect al identității alături de Raul Lupaș, psiholog clinician în cadrul Mind Education Health.

EPISODUL 10

STRESUL DE LA MUNCĂ

Auzim mereu în jurul nostru despre stres și despre felul în care acesta ne afectează starea de sănătate. De cele mai multe ori, vinovatul suprem pentru acesta devine locul de muncă și presiunea pusă pe umerii noștri în rolul de angajați. Problema este că ducem acest stres în toate zonele vieții noastre, ceea ce ne împiedică să avem o existență mai liniștită.

Dar haideți să definim stresul în context organizațional, să ne uităm puțin la importanța relațiilor în mediul muncii și să vedem dacă există câteva tehnici pe care le putem folosi pentru a ne lupta cu acest dușman al vieții noastre, alături de psiholog Iulia Filip.

EPISODUL 11

WORK - LIFE BALANCE

Avem atât de multe opțiuni în viața de zi cu zi, dar și locuri de muncă solicitante care nu doar că necesită o cantitate mare de timp, dar ne consumă și resurse de care am avea nevoie pentru viața personală. 

Pe de altă parte, viața personală necesită și ea o atenție sporită și are atât de multe alternative încât devine din ce în ce mai greu să alegem felul în care ne petrecem după mesele, weekend-urile și vacanțele. 

Cum putem să obținem un echilibru între viața personală și cea profesională am discutat în acest episod cu psiholog Ana Maria Dobre.

RA-bg1.png